joi, 12 septembrie 2013

Onam sau Sarbatoarea bogatiei

Desi ar trebui sa o iau in ordine cronologica cu descoperirile facute in indepartata Indie, trisez putin pentru ca vreau sa va impartasesc din spiritul de sarbatoare care a cuprins intreaga Kerala. Da, locul in care ma aflu este statul Kerala, mai exact orasul Kochi, undeva prin sudul Indiei.

Dar sa revenim la sarbatoare noastra. De maine incepe sarbatoarea numita Onam. Este un elogiu adus regelui Mahabali. Legenda, aflata de la o localnica, Anila, spune ca in perioada acestui rege, statul Kerala a fost infloritor, oamenii traiau in armonie si indestulare. Regele era foarte bland si generos. Dadea oamenilor tot ceea ce acestia voiau. Reusise sa cucereasca chiar si adancurile pamantului, impunandu-si astfel legile peste cele 3 taramuri. Vishnu, nemultumit de reusita regelui, s-a ransformat intr-un pitic, si a cerut acestuia o bucata de pamant de trei pasi lungime. Regele a acceptat sa ii ofere ceea ce ii ceruse si de indata piticul s-a transformat intr-un urias. Cu primul pas a traversat tot pamantul si dedesupturile lui, cu al doilea pas a cuprins raiul iar a treia oara cand a pasit a pus piciorul pe capul regelui, ucigandu-l. De atunci, se spune ca regele se intoarce in fiecare an, in perioada august- septembrie, timp de zece zile pentru a-si vedea poporul.

Este una dintre putinele sarbatori tinute de toti indienii din Kerala, indiferent de casta sau religie. La aceasta sarbatoare trebuie imbracate haine noi, femeile poarta sariuri albe impodobite cu dungi aurii, barbatii un fel de fuste tot albe( nu am identificat inca cum se munesc) iar copii dhoti ( pantalon sau fusta si bluza). Toate aceste haine sunt specifice acestui stat.
La intrarea in orice casa, magazin sau birou, pe jos, te intampina aranjamente din flori, frumos mirositoare, numite pookalam. Aceste ornamente sunt facute, cu multa migala, de 3-5 fete. Pe langa flori se mai adauga si candele cu ulei de susan si niste statuete. In unele magazine am vazut si fotografi sau statuete cu regele Mahabali.

Prima zi debuteaza si cu o masa fastuasa, Onam Sadhya, in care sa se arate bogatia din perioada regelui. De aceea se pun 12-14 feluri de mancare, Payasams. Am avut sansa sa iau parte la o astfel de cina. Pe o frunza de banan se pun: orez, banane proaspede si urcate, tot felul de sosuri si 2 tipuri de desert. Din fotografie lipseste desertul: un lapte cu fidea, nuci caju, cardamom, vanilie si alte mirodeni( gustos) si o crema cu ingrediente neidentificate concret inca ( dar fac sapaturi), probabil nuci macinate, lapte. La masa traditionala de obicei se mananca pe jos, pe rogojini. Inca nu am avut parte de o astfel de experienta. Marturisesc ca am incercat sa mananc orez cu mana, dar nu am reusit.