Onam sau Sarbatoarea bogatiei

Desi ar trebui sa o iau in ordine cronologica cu descoperirile facute in indepartata Indie, trisez putin pentru ca vreau sa va impartasesc din spiritul de sarbatoare care a cuprins intreaga Kerala. Da, locul in care ma aflu este statul Kerala, mai exact orasul Kochi, undeva prin sudul Indiei.

Dar sa revenim la sarbatoare noastra. De maine incepe sarbatoarea numita Onam. Este un elogiu adus regelui Mahabali. Legenda, aflata de la o localnica, Anila, spune ca in perioada acestui rege, statul Kerala a fost infloritor, oamenii traiau in armonie si indestulare. Regele era foarte bland si generos. Dadea oamenilor tot ceea ce acestia voiau. Reusise sa cucereasca chiar si adancurile pamantului, impunandu-si astfel legile peste cele 3 taramuri. Vishnu, nemultumit de reusita regelui, s-a ransformat intr-un pitic, si a cerut acestuia o bucata de pamant de trei pasi lungime. Regele a acceptat sa ii ofere ceea ce ii ceruse si de indata piticul s-a transformat intr-un urias. Cu primul pas a traversat tot pamantul si dedesupturile lui, cu al doilea pas a cuprins raiul iar a treia oara cand a pasit a pus piciorul pe capul regelui, ucigandu-l. De atunci, se spune ca regele se intoarce in fiecare an, in perioada august- septembrie, timp de zece zile pentru a-si vedea poporul.

Este una dintre putinele sarbatori tinute de toti indienii din Kerala, indiferent de casta sau religie. La aceasta sarbatoare trebuie imbracate haine noi, femeile poarta sariuri albe impodobite cu dungi aurii, barbatii un fel de fuste tot albe( nu am identificat inca cum se munesc) iar copii dhoti ( pantalon sau fusta si bluza). Toate aceste haine sunt specifice acestui stat.

La intrarea in orice casa, magazin sau birou, pe jos, te intampina aranjamente din flori, frumos mirositoare, numite pookalam. Aceste ornamente sunt facute, cu multa migala, de 3-5 fete. Pe langa flori se mai adauga si candele cu ulei de susan si niste statuete. In unele magazine am vazut si fotografi sau statuete cu regele Mahabali.

Prima zi debuteaza si cu o masa fastuasa, Onam Sadhya, in care sa se arate bogatia din perioada regelui. De aceea se pun 12-14 feluri de mancare, Payasams. Am avut sansa sa iau parte la o astfel de cina. Pe o frunza de banan se pun: orez, banane proaspede si urcate, tot felul de sosuri si 2 tipuri de desert. Din fotografie lipseste desertul: un lapte cu fidea, nuci caju, cardamom, vanilie si alte mirodeni( gustos) si o crema cu ingrediente neidentificate concret inca ( dar fac sapaturi), probabil nuci macinate, lapte. La masa traditionala de obicei se mananca pe jos, pe rogojini. Inca nu am avut parte de o astfel de experienta. Marturisesc ca am incercat sa mananc orez cu mana, dar nu am reusit.

Un program imaginar

Sunt nouă în lumea bloggerilor și nu am descoperit încă toate elementele de exploatarea ale acestui segment și de aceea mi-ar fi cam greu să mă recomand ca partener media. Probabil că în afară de a pune logo-ul pe pagină și a scrie un articol despre experiența mea la Spring SuperBlog 2013 nu aș știi să fac mai multe. Cred că voi fi capabilă să dezvolt mai mult acest subiect la următoarea competiție SuperBlog.

Dar pentru că de imaginație nu duc lipsă, zic eu, aș putea deduce cum se desfășoară o zi de lucru la un partener media. Pentru că tot intru în categoria femeilor dornice să afle ce este în tendințe, voi face referire la comunitatea femeilor senzaționale, www.121.ro. Am voie să cred că totul începe cu o ușoară alergare în jurul blocului pentru stimularea creierului, apoi cu un mic dejun copios și o cafea bună, una aromatizată cu cardamom, că tot am descoperit acum ingredientul. Ei, dar este posibil cal ucrul acesta să fie un mit, pentru că asta nu este tot timpul posibil. Deoarece interesul cititorilor este menținut numai cu informații noi și articole interesante, programul începe atunci când e nevoie și se sfârșește atunci când se poate. Ziua de lucru începe probabil cu o vizita la birou pentru a preda spre corectare și șefei articolele scrise în noaptea anterioară. Eventual mai ești prinsă și într-o ședință pentru a se lua măsuri de precauție că toată lumea știe ce are de făcut și pentru a afla programul de lucru pentru ziua în curs: prezentări de modă, un interviu cu un nou stilist, reclamă la o nouă dietă sau la la un nou produs cosmetic și tot așa. Înarmată cu o agendă, un mănunchi de pixuri, un reportofon și nelipsitul aparat foto, femeia senzațională pornește la treabă. Spre seară sau mai bine zis la miez de noapte, ajunge și acasă pentru a evalua informațiile culese și pentru a le prezenta frumos în articole ce urmează a fi înmânate, pe internet cititorilor.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlogSpring2013.

Dragoste la prima vedere

Cadoul perfect... Mmmm, ușor este pentru mine să găsesc cadoul potrivit pentru cei din jurul meu, însă pentru mine e mai greu. Mă hrănesc cu bucuria pe care o văd în ochii celor dragi atunci când reușesc să le ofer ceva frumos fără să am nevoie de o ocazie deosebită. În ceea ce mă privește, mereu îmi zic: nu e momentul acum, lasă că am mai mult timp data viitoare, și tot așa.

Dar nu s-a mai întâmplat lucrul acesta în una din ultimele zile ale iernii. Eram în autobuz, grăbită să ajung să îmi iau copilul de la grădiniță. Mă uitam pierdută pe geam și imaginile treceau cu viteză prin fața mea. Aceleași clădiri mohorâte, oameni grăbiți și dezinteresați, străzi murdare. Din când în când mai oprea în câte o stație și în larma și împingându-se, coborau sau urcau călătorii. Se mai găsea și câte unul care să mai tragă și câte o înjurătură printre dinți. Ajunsesem în centrul orașului. Mai aveam două stații și trebuia să cobor. Deodată, se făcuse liniște în jurul meu, nu mai auzeam nici fâsâitul ușilor, nici larma oamenilor, nici țipete sau înjurături. Privirea îmi era cucerită de el, de paltonul acela frumos din vitrina magazinului aranjată deja de primăvară. Eu rar îmi cumpăr haine și mai mult la insistențele soțului meu, dar de data aceasta.... Dacă nu aș fi fost condiționată de timp aș fi coborât să îl probez. Croiala era minunată, parcă era o rochie Merilyn Monroe, dar cu mâneci și fără decolteu. Culoarea era nemaipomenită. O îmbinare de negru, gri și roșu, nimic nu era mai mult sau mai puțin, ci doar atât cât trebuie. Ciudat, eu care nu eram atât de atentă la detalii, acum, în câteva secunde reținusem mai multe ca oricând.

Mi-am continuat drumul, dar am coborât în stația în care trebuia, mai mult automat căci gândul meu a rămas acolo, la vitrina frumos aranjată în care se afla paltonul meu. Ajunsă acasă i-am împărtășit bucuria descoperirii și soțului meu care nu a ezitat să îmi spună : Ia-ți-l dragă. Bineînțeles, că au mai trecut ceva zile până am reușit să ajung la magazin, dar la primul moment pe care l-am avut liber am și fugit spre el. Am intrat sfioasă în magazin, iar cu privirea căutam paltonul. Îmi era puțin groază de prețul pe care l-ar putea avea căci știam scorurile din magazin dar eram hotărâtă să îl cumpăr. Nu la-m reperat din prima, cum nu mai era nici în vitrină un sentiment de teamă m-a cuprins: Dacă l-a vândut?!! Înainte de a întreba ce și cum mă hotărăsc să dau o raită și să văd celelalte produse. M-am îndreptat spre zona unde stăteau frumos atârnate paltoanele. În spate, timid, chiar ascuns aș putea spune, parcă așteptându-mă pe mine, stătea el, frumosul meu veșmânt. Nu știu dacă am cerut voie să îl probez sau dacă am întrebat unde sunt cabinele de probă, m-am trezit cu el deja pe mine, admirându-mă îndelung în oglinda imensă din fața mea. Era perfect. Croiala mă prindea de minune, iar stofa...stofa era atât de moale și de fină. Eram hotărâtă să îl cumpăr. Pentru prima oară am ales să cumpăr ceva pentru mine fără a mă uita la prețul scris pe etichetă. Ca atare, ajunsă cu el la casă, și întrebată cum plătesc m-am surprins murmurând: Cât costă?! Vânzătoarea s-a uitat nedumerită la mine, mi-a răspuns, iar eu i-am întins cardul. Atât de mulți bani am în portofel doar în ziua în care mă duc la bancă să îmi plătesc rata. Posesoare a unei superbe haine, ies din magazin și îmi venea să strig de bucurie că am reușit să îmi fac eu însămi un cadou perfect, minunat.

Ajunsă acasă mi-am zis că trebuie să îmi creez și un set de bijuterii care să se sorteze. Deși fac bijuterii handmade de câțiva ani, niciodată nu am ceva asortat atunci când am nevoie. Așa că m-am pus pe treabă și câteva ore mai târziu aveam și accesorii dorite. Dar cum voiam să fie păstrate la loc sigur, caut în disperare prin dulapuri o cutie pentru bijuterii. Nimic. Intru repede pe net, și cum știam că cei de la Borealy au lucruri deosebite mă duc direct la ei, și dau peste o frumusețe pe care constat că o pot și  personaliza pictând-o și în plus se și potrivește cu mobila.. O comand iar când am primit-o acasă, frumos împachetată cum doar cei de la Borealy știu să o facă, o desfac, îmi aranjez primele bijuterii create special pentru mine în ea și apoi o pun la loc de cinste, ca să mă pot lăuda la toată lumea cu noile mele achiziții.

Aveam un sentiment de mândrie, de bucurie. Nu îl mai gustasem până atunci dar trebuie să recunosc că îmi plăcea. Eu care destul de greu fac și fotografii la propriile creații de data aceasta nu am rezistat tentației de a împărtăși cu cei din jur bucuria și am și creat un colaj pe care o să vi-l arăt și vouă. A fost pentru prima dată, în special de când sunt mamă, când nu m-am simțit vinovată că mi-am luat ceva doar pentru mine. Nu știu dacă o asemenea experiență voi mai trăi prea curând însă de aceasta mă bucur din plin.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlogSpring2013.

Poșeta...sau personalitatea femeii

Cerei unei femei să îți vorbească despre rochițe, cosmetice, pantofi sau poșete și ai toate șansele să nu mai poți spune nimic timp de vreo câteva ore?!!...Nuuuuuuuuuuuu. Timp de vreo câteva zile. Reeija, regina poșetelor, m-a invitat să vorbesc despre geanta mea preferată. Așa că pregătiți-vă.

Ei bine nu mă pot decide la o singură geantă. Nu că aș avea prea multe, dar am două preferate și săracele cred că s-au cam săturat de mine, însă eu de ele nu. Prima, este una maaaare. Elegantă, dar maaaaaaare. Cred că este cea mai studioasă poșetă din lume. Știe literatură și gramatică mai ceva ca un elev de clasa a 8-a ce se pregătește de examen. Și la câte pixuri și hârtie cară zilnic mi-e să nu se apuce să scrie în locul meu la SuperBlog. Cam chinuită săraca. Și cum nu e suficientă tortura la care este supusă, mai primește cu destul de mult stoicism și telefoanele, portofelul, rujul, parfumul, șervețele și câte și mai câte. Cred că mai ușor ar fi să spun ce nu am în ea decât ce am. Trebuie să fiu pregătită mereu să fac față oricărei situații. De vreo două ori mi-a atras atenția că nu prea îi place tratamentul. Și-a desfăcut căptușeala, și-a stricat fermoarul, doar, doar să o mai las să se liniștească. Dar eu, nu și nu. Am doftoricito cum m-am priceput eu mai bine și iar am pus-o la treabă. Ce să îi fac dacă este practică. A, nu v-am mai spus că a cărat și scutecele, hăinuțe, fructele pentru copii, sticle cu apă. Uneori a făcut-o și pe seiful. Cu fermoarul tras și clăpița deasupra de multe ori a ascuns cadourile și surprizele pregătite celor dragi. De ce? E simplu. Sunt singura femeie din familie, și cum regula este ca bărbatul să nu umble în poșeta unei doamne, nici  soțul și nici cei doi năzdrăvani nu își bagă nasul. Adevărul este că mi-am pus soțul odată să îmi aducă ceva din ea și a spus că data viitoare preferă să spele vasele decât să mai facă asta. Asta este poșeta mea ce spune că pot înfrunta fără probleme orice situație, că sunt o femeie puternică și independentă.

Ei cea de a doua este extrema: mică, draguță, lucrată și sculptată manual. A fost achiziționată de la un târg de meșteri populari. Era cam scumpuță, m-am tocmit puțin, dar și-a meritat fiecare bănuț dat. Deși are vreo 4 ani, arată ca nouă și a fost și ea destul de foită. E mică dar totodată încăpătoare. Ea știe foarte bine drumul spre piață, parcuri și locurile de distracție. Nu a ratat nici o vacanță. Știe să se agațe bine de gâtul meu, căci o port gen geanta poștaș și îmi oferă tot ce am nevoie atunci când trebuie: s-a murdărit copilul, scoatem șervețelul, vrea ceva dulce căutăm ciocolățica, facem cumpărături, apare și sacoșa. Și mai e loc și pentru gelul dezinfectant și altele. Fiecare geantă mai cară și micile mele secrete și știu să fie discrete. Buzunarele și compartimentele lor ascunse  maschează bine totul.

Sperând că vine primăvara, mi-am comandat o pereche de balerini. Și cum visez că voi intra în posesia unei minunății de la Reeija, deja am pus ochii pe o bijuterie de geantă ce se potrivește perfect cu ei. Nu mai rămâne decât să își facă milă de noi soarele și să ne încălzească pentru a putea etala frumusețile.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlogSpring2013.

Zeiță în Corfu

Deja este sfârșitul lui martie. Cum nu este suficient că este încă frig, a mai și început să ningă. Să nu se înțeleagă că aș avea ceva cu zăpada, nu am, doar că eu iubesc mai mult căldura și aștept cu nerăbdare să arunc cojoacele de pe mine. Și pentru ca pachetul iernii să fie complet m-am ales și cu o doamnă gripă. Și nu vreau să par lipsită de respect dar mă străduiesc din răsputeri să o dau afară cu ceaiuri și medicamente, și cu câteva leacuri băbești. Ținând cont că a venit neinvitată sper să se simtă stânjenită și să plece repejor. 

Dar până atunci îmi iau o cană de ceai fierbinte și mă bag în pat. Butonez telecomanda ca o babă plictisită ce caută telenovele sau știrile, numai că eu caut ceva mai interesant. În călătoria vizuală printre posturile T.V. mă opresc la unul despre călătorii. Atenția mi-a fost atrasă de o imagine mirifică. Apa limpede de culoarea turquoise, plaja acoperită de nisipul fin scăldată de soarele arzător parcă mă invitau într-o plimbare. Încet, încet m-am trezit deja întinsă pe nisipul fierbinte după ce mă scăldasem după placul inimii în apa limpede. Lângă mine, puțin afundată în nisip, zăcea o nucă de cocos. Era minunat: căldură, relaxare, liniște. Din geanta de plajă ieșea un colț de hârtie. Nedumerită o trag și mă uit la ea. Era un bilet pentru o croazieră în jurul insulei Corfu. Aha, deci mă aflu în Corfu. Dar oare cum am ajuns aici?!! Eram puțin derutată dar nu mai conta. Eram hotărâtă să profit de ce mi se oferă și curioasă îmi continui aventura. Un tip chipeș, numai pachețele, pachețele mă anunță că vaporul v-a pleca în 30 de minute și trebuie să mă pregătesc. Mă ridic, mă scutur de nisip și arunc pe mine rochia ușor transparentă din mătase vaporoasă.

Urcată pe vas, îmi caut un loc cât mai bun și comand un cocktail. Pălăria din paie, cu borul mare, îmi apăra ochii de soare și astfel reușeam să cuprind cu privirea toate frumusețile aflate pe uscat. vaporul era atât de frumos amenajat încât mă simțeam a o zeiță. Ghidul turistic care ne însoțea ne prezentase toate localitățile și punctele de atracție turistică de pe Corfu. Astfel, deși nu știam sigur cât mai aveam de stat în această minunată vacanță în Corfu, plănuiesc pentru zilele următoare să vizitez: mănăstirea Moni Theotokou, Centrul vechi din orașul Corfu, Fortul Vechi cunoscut si sub numele de Palaio Frourio, Neo Frourio numită și Noua Fortareata sau Noua Citadel, Palaia Anaktora, pentru că sunt atrasă și de Veneția, Palatul Achilleion, Palatul Sf Mihai si Sf. George și cine știe ce voi mai descoperi pe parcurs.

Deodată, simt că îmi curge ceva rece pe piept. Speriată mă ridic, vărsasem cana de ceai pe mine. Mă uit în jurul meu eram tot acasă, în pat, înfofolită de mama focului. Deci totul fusese un vis. Nu-i nimic, îl fac eu să devină realiate. În zilele următoare caut pe net ofertele agențiilor de turism. Găsesc la Agentia de turism Paralela 45, prețuri atractive iar oferta lor asigura și transportul cu Charter Corfu. Așa că la vară mă așteaptă o minunată excursie în Corfu.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlogSpring2013.

Laguna albastră

Nu mai știu exact câți ani aveam când am văzut pentru prima dată filmul Laguna albastră cu Brooke Shields și Christopher Atkins. Am fost fascinată de poveste, actori, dar mai ales de peisaj. Râdeam alături de ei, plângeam alături de ei, sufeream cu ei. Cum pe atunci nu aveam calculator și posibilitatea de a revedea filmul ori de câte ori doream, au urmat o lungă înșiruiri de nopți în care mă visam în acel spațiu mirific. Aveam costum făcut din frunze și nuci de cocos, părul cârlionțat cădea în cascadă pe umeri și pe spate. Înotam ori de câte ori doream în apa limpede, prindeam pește în modul cel mai rustic cu putință, alergam pe nisipul fierbinte și ce era cel mai important, nu trebuia să dau nimănui socoteală. Eram liberă, liberă să visez în fiecare seară altceva, și pe altcineva. Mintea mea de adolescentă îl vedea pe Făt-Frumos salvându-mă mereu din situații primejdioase și trăind fericiți până la adânci bătrâneți. Erau visurile mele, filmele mele în care eu eram și regizor și protagonistă. Putea intra cineva doar dacă îi dădeam eu voie și asta îmi crea un spațiu de confort.

Ei, dar anii au trecut, Făt-Frumos a apărut, nu pe cal alb și nici pe un vapor salvator, dar a apărut însă gândul la laguna albastră a rămas. Cum trăim într-o lume tot mai agitată, dorința de a ajunge într-un astfel de spațiu a devenit și mai mare. Câteva zile departe de lume sau măcar de mașini, claxoane, țipete ar fi fost minunate, însă niciodată nu era momentul potrivit. Dar încă aveam voie să visez și să ajung acolo ori de câte ori voiam eu, trăiască doamna imaginație.

După o perioadă destul de obositoare atât fizic cât și psihic mi-am dorit să dorm vreo 2-3 zile fără întrerupere. Lucrul acesta bineînțeles că nu s-a întâmplat. Încă de pe la ora 7.00  a și început să sune telefonul iar bebe, care are aproape 2 anișori, parcă e programat la ora 7.30 vine peste mine în cameră. Să dorm mai mult?!! Nici o șansă. Bodogănind că nici în zilele libere nu pot dormi măcar până la 9.00, în drum spre baie, îmi fac deja planul pentru a doua zi. Telefonul va fi închis iar bebe plantat la mama o noapte. Deci mâine leneveala mult așteptată. Cum nu era suficientă supărarea mea mă mai împiedic și de o cutie lăsată în mijlocul holului pe care scria : Vacanța perfectă. Da, glume mai puțin plăcute de dimineața. Peste două zile trebuia să fiu la birou, deci de unde vacanță?!! Târându-mi picioarele înapoi în pat ridic cu mișcări automate cutia de jos. O deschid. Un alt bilet pe care scria mare: Ghici unde plecăm mâine?! Nu avea chef de ghicitori, deci a clar că nu m-am gândit la nici o destinație. Dau la o parte biletul și găsesc un costum de baie de culoarea apei. Era albastru cu dungi albe. Slipul era simplu însă sutienul avea aplicate niște volănașe care te duceau cu gândul la feminitate și erotism. Culoarea și mirosul, nu știu dacă era real sau doar creat de mintea mea, m-au dus cu gândul la adolescență și la laguna mea albastră în care totul era cum voiam eu. Materialul delicat al costumului, că doar era marca Jolidon, am văzut mai târziu, mă făcea să mă și văd întinsă pe nisipul fin, scăldată de razele soarelui, cu o nucă de cocos în mână.

Ca și cum nimic nu ar mai fi contat, somnul a dispărut și s-a înfiripat o singură idee. Mergem la o lagună. Caut cu o disperare haotică telefonul înjurat ceva mai devreme și îl sun pe prințul meu care îmi confirmă că plecăm în Corfu. O ploaie de întrebări mi-au venit în minte dar parcă nu eram capabilă să o pun pe nici una. Cum cel de la capătul undelor mă cunoaște foarte bine a și răspuns la toate de-o dată: Totul este aranjat. Va fi o vacanță de vis. Trebuie să faci doar bagajele. 



Acest articol a fost scris pentru SuperBlogSpring2013.

Arta culturii luxului

Ca să putem argumentata relația dintre artă și lux ar trebui să vedem ce înseamnă fiecare noțiune. Uitându-ne în DEX online descoperim următoarele:

LUX s.= 1. v. fast. 2. bogăție, fast, pompă, splendoare, strălucire. (~ul ceremoniei.) 3. eleganță, somptuozitate. (~ul unui interior.)

 ÁRTĂ, arte, s. f. 1. Activitate a omului care are drept scop producerea unor valori estetice și care folosește mijloace de exprimare cu caracter specific; totalitatea operelor (dintr-o epocă, dintr-o țară etc.) care aparțin acestei activități. ◊ Loc. adj. De artă = artistic. ◊ Expr. (Fam.) De amorul (sau de dragul) artei = în mod dezinteresat. 2. Îndemânare deosebită într-o activitate; pricepere, măiestrie. ♦ Îndeletnicire care cere multă îndemânare și anumite cunoștințe.

Ambele noțiuni sunt abstracte și diferit interpretate, de fiecare persoană în parte, în funcție de stilul de viață, cultură, educație. 

Pentru omul din vârful muntelui este un lux să aibă, poate, calculator, internet sau chiar curent dar este artă să coasă costume populare, să țeasă sau să cioplească lemnul. Pentru o anumită categorie a omului modern de la oraș, luxul poate reprezenta o călătorie în Dubai sau să își cumpere haine scumpe și bijuterii pe măsură iar artă va fi considerat doar obiectul cu un preț exorbitant de mare. Și de cele mai multe ori nu îi înțelege mesajul, îl cumpără doar pentru că l-a auzit pe X sau Y că e lucrat de nu știu ce artist și e tare să îl ai în casă.

Mi-am amintit acum de o povestioară reală spusă de diriginta mea prin clasa a 8-a. O cunoștință de-a ei își luase o bibliotecă nouă, la modă pe atunci și pentru că voia să o amenajeze s-a dus la librărie și a întrebat cât costă metrul de carte. Nu era interesată de valoarea culturală a cărților ci de cum dădeau acestea așezate în bibliotecă.  Își dorea doar să aibă aceleași dimensiuni. Cam asta ajunge să fie relația dintre artă și lux. Pentru unii o anumită carte este o artă a literaturii și mai nou, prețul o transformă în lux, însă pentru alții este doar lux.

Arta nu ar trebui să fie un lux. Ea i-a naștere din dorința omului de a-și exprima ideile, frământările, și tot ce creează prinde viață și devine trainic în timp pe când luxul, este o exprimare a situației financiare, de cele mai multe ori. Și poate fi dus într-o extremă culturală sau într-un kitsch.

Concluzionând, am putea spune că arta este câteodată un lux și luxul o artă în a-ți dezvolta bunul gust. De aceea apar experți precum Elegantin, care, studiind standardul național și internațional în materie de lux ne ajută la formarea unei culturi a lui.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlogSpring2013.