Laguna albastră

Nu mai știu exact câți ani aveam când am văzut pentru prima dată filmul Laguna albastră cu Brooke Shields și Christopher Atkins. Am fost fascinată de poveste, actori, dar mai ales de peisaj. Râdeam alături de ei, plângeam alături de ei, sufeream cu ei. Cum pe atunci nu aveam calculator și posibilitatea de a revedea filmul ori de câte ori doream, au urmat o lungă înșiruiri de nopți în care mă visam în acel spațiu mirific. Aveam costum făcut din frunze și nuci de cocos, părul cârlionțat cădea în cascadă pe umeri și pe spate. Înotam ori de câte ori doream în apa limpede, prindeam pește în modul cel mai rustic cu putință, alergam pe nisipul fierbinte și ce era cel mai important, nu trebuia să dau nimănui socoteală. Eram liberă, liberă să visez în fiecare seară altceva, și pe altcineva. Mintea mea de adolescentă îl vedea pe Făt-Frumos salvându-mă mereu din situații primejdioase și trăind fericiți până la adânci bătrâneți. Erau visurile mele, filmele mele în care eu eram și regizor și protagonistă. Putea intra cineva doar dacă îi dădeam eu voie și asta îmi crea un spațiu de confort.

Ei, dar anii au trecut, Făt-Frumos a apărut, nu pe cal alb și nici pe un vapor salvator, dar a apărut însă gândul la laguna albastră a rămas. Cum trăim într-o lume tot mai agitată, dorința de a ajunge într-un astfel de spațiu a devenit și mai mare. Câteva zile departe de lume sau măcar de mașini, claxoane, țipete ar fi fost minunate, însă niciodată nu era momentul potrivit. Dar încă aveam voie să visez și să ajung acolo ori de câte ori voiam eu, trăiască doamna imaginație.

După o perioadă destul de obositoare atât fizic cât și psihic mi-am dorit să dorm vreo 2-3 zile fără întrerupere. Lucrul acesta bineînțeles că nu s-a întâmplat. Încă de pe la ora 7.00  a și început să sune telefonul iar bebe, care are aproape 2 anișori, parcă e programat la ora 7.30 vine peste mine în cameră. Să dorm mai mult?!! Nici o șansă. Bodogănind că nici în zilele libere nu pot dormi măcar până la 9.00, în drum spre baie, îmi fac deja planul pentru a doua zi. Telefonul va fi închis iar bebe plantat la mama o noapte. Deci mâine leneveala mult așteptată. Cum nu era suficientă supărarea mea mă mai împiedic și de o cutie lăsată în mijlocul holului pe care scria : Vacanța perfectă. Da, glume mai puțin plăcute de dimineața. Peste două zile trebuia să fiu la birou, deci de unde vacanță?!! Târându-mi picioarele înapoi în pat ridic cu mișcări automate cutia de jos. O deschid. Un alt bilet pe care scria mare: Ghici unde plecăm mâine?! Nu avea chef de ghicitori, deci a clar că nu m-am gândit la nici o destinație. Dau la o parte biletul și găsesc un costum de baie de culoarea apei. Era albastru cu dungi albe. Slipul era simplu însă sutienul avea aplicate niște volănașe care te duceau cu gândul la feminitate și erotism. Culoarea și mirosul, nu știu dacă era real sau doar creat de mintea mea, m-au dus cu gândul la adolescență și la laguna mea albastră în care totul era cum voiam eu. Materialul delicat al costumului, că doar era marca Jolidon, am văzut mai târziu, mă făcea să mă și văd întinsă pe nisipul fin, scăldată de razele soarelui, cu o nucă de cocos în mână.

Ca și cum nimic nu ar mai fi contat, somnul a dispărut și s-a înfiripat o singură idee. Mergem la o lagună. Caut cu o disperare haotică telefonul înjurat ceva mai devreme și îl sun pe prințul meu care îmi confirmă că plecăm în Corfu. O ploaie de întrebări mi-au venit în minte dar parcă nu eram capabilă să o pun pe nici una. Cum cel de la capătul undelor mă cunoaște foarte bine a și răspuns la toate de-o dată: Totul este aranjat. Va fi o vacanță de vis. Trebuie să faci doar bagajele. 



Acest articol a fost scris pentru SuperBlogSpring2013.