
Îmi impun să fac ceva și în cele din urmă reușesc să schițez o siluetă. Pentru că vreau să respect tema trântesc la nimereală și câteva tușe care lasă să se înțeleagă că ar avea și niște desuuri. Eu, eu cel care am petrecut atât de mult timp cu femeile, tocmai eu sunt acum lipsit de inspirație. Toate mi-au fost pe plac dar constat cu stupoare că nici una nu mi-a rămas pe retină. Mă gândesc la ele și îmi apar doar niște siluete încețoșate. O fi vreun blestem care s-a abătut asupra mea.
Mă frământ, mă foiesc în colo și în coace prin casă fără nici un rost. Deschid televizorul, dar degetele parcă au rămas înțepenite pe comutatorul de programe. Caut o reclamă la lenjerie sau ceva de genul care să mă inspire. Nimic. Găsesc aruncate într-un colț câteva reviste pentru bărbați dar nimic nu se conturează. Îmi trebuie o muză.
Deja se înserase, căldura acelei zile parcă mă sufoca, stresul provocat de pictura pe care trebuia să o fac și nu reușeam mă făcea să mă simt în camera de cămin ca într-o celulă. Îmi schimb tricoul plin de sudoare și ies. Colind în neștire orașul. Intru într-o bodegă și beau o bere. Mirosul îmbâcsit de alcool ieftin și tutun de proastă calitate mă fac să ies destul de repede. Dacă nu am găsit inspirația măcar mi-am potolit setea. Îmi continui drumul. Mă uit pe la vitrinele magazinelor, la panourile cu reclame dar nu se întrezărea nici o idee.

Am fugit până în camera, scările le-am urcat gâfâind și ajuns în fața pânzei albe mâna parcă se mișca singură. Pentru că am vrut să respect modelul lenjeriei am cautat pe net. A fost singurul moment în care m-am oprit din lucru. Nu știu când a trecut noaptea, când am urcat în metroul aglomerat, când am ajuns la facultate. M-am trezit doar în fața profesorului care nu mai contenea cu laudele iar întrebarea: Cine este femeia care ți-a pozat? a căzut ca un trăsnet. Habar nu aveam. Știu doar că am îngânat ... prezentarea. Important era că trecusem examenul dar acum începuse frământarea trezită în mine de frumoasa fată cu părul de aur. Speram să o pot revedea cândva și să îi pot spune: tu m-ai ajutat să reușesc fără să știi lucrul acesta.
Soarta fusese de partea mea. Coborând în grabă scările facultății dau peste o tânără, din neatenție. Destinul îmi joacă feste. Mă aplec să iau de jos mapa domnișoarei și când ridic privirea și mă pregătesc să spun scuzele de rigoare amuțesc. Era ea, muza mea din noaptea trecută. Nu mai eram în stare să spun nimic, nu reușeam să mai articulez nici un sunet de parcă eram tâmpit, dar cu o mișcare automată întorc pânza. Un zâmbet urmat de o invitație la cafea mă fac să mă relaxez. Sunt curios ce urmează să mi se mai întâmple.
Acest articol a fost scris pentru SuperBlogSpring2013.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu