Farmecul în ochii unui copil

Era o zi însorită. Mă trezise mama destul de matinal. Ca niciodată, aș mai fi dormit. Pentru că știam că este prima zi de școală, voiam să mai amân momentul întâlnirii cu necunoscutul. După ceva insistențe și un pupic mare din partea ființei dragi mie mă ridic din pat și mă îndrept cu pași mărunți spre baie. După ritualul de dimineață, mama m-a îmbrăcat într-un sarafan pepit, cu șorț bleumarin cu volane, șosetele albe trei sferturi și pantofi negri cu baretă. Aveam să aflu că era uniforma claselor I-IV. Pentru că aveam părul lung, mi-a împletit și două codițe la capătul cărora a atârnat două funde albe mai mari decât mine, așa se purta pe atunci. Ca un accesoriu definitoriu îmi pusese în spate și ghiozdanul în care erau frumos aranjate abecedarul și aritmetica, cărți ale căror taine ascunse urma să le aflu. Cu un zâmbet larg și o privire blajină mama îmi spuse: Ești plină de farmec, copila mea dragă. Într-un mod parcă automat, îi răspund: Și tu ești fermecătoare mama.

Dar cum oare să nu fie o femeie plină de farmec ființa care mereu mă învață să disting binele de rău, cum să mă port?!! Cum să nu fie plină de farmec mama, cea care mă sărută ocrotitor pe frunte, care mă cuprinde în brațele ei, care mă dojenește cu o voce blajină atunci când greșesc și nu mai contenește cu laudele atunci când reușesc să duc la bun sfârșit o sarcină mai grea?!! Da, femeia aceea mărunțică, îmbrăcată în costumul pepit cu fustă plisată la care avea asortați o pereche de pantofi negrii, cu părul aranjat în bucle pe spate, era în ochii copilului de atunci și este în ochii femeii de azi femeia cu farmec care mi-a călăuzit primii pași în viață.

Drumul spre școală a fost unul plin de sfaturi și de încurajări. În doamna învățătoare, după descrierea mamei, vedeam reflectată ca în oglindă imaginea ei. Cu cât ne apropiam mai mult cu atât pașii deveneau mai greoi de făcut și deși era cald tremuram ca și cum ar fi fost 0 grade și strângeam în mod necontrolat din ce în ce mai tare mâna mamei. Am intrat în sala de clasă. O încăpere înaltă, văruită în alb. Ici și colo erau atârnate niște flori pe jumătate uscate iar pereții erau acoperiții de niște planșe îngălbenite de vreme pe care se aflau tipărite niște semne necunoscute mie. Aveam să aflu mai târziu că sunt reprezentații grafice ale alfabetului și tabla adunării. Razele jucăușe ale soarelui, ce treceau prin geamurile puțin prăfuite dădeau o notă cenușie. Atmosfera era tensionată. Larma pusese stăpânire iar emoțiile și teama de necunoscut făceau să îmi bată inima cu și mai multă putere, gata gata să îmi sară din piept. Nimic nu mai era ca la grădiniță. Lipseau jocurile și jucăriile, desenele și muzica. La un moment dat se auzise sunetul prelung al unei sonerii. Mama mă mai sărutase o dată pe frunte și apoi ieșise din clasă. Trăgând cu coada ochiului am văzut că asta făcuseră toți părinții. În locul mulțimii de adulți, în clasă a intrat îmbrăcată într-un costum gri- cenușiu, cu părul prins într-un coc destul de îngrijit ea, doamna învățătoare, o femeie destul de corpolentă, pe chipul căreia nu se citea nici un zâmbet, nici o strălucire în ochi. Eram uimită și dezamăgită. Nu înțelegeam unde văzuse mama asemănarea dintre ea și acea străină ascunsă după catedră. La un moment dat i-am întrezărit în geanta deschisă cutia de cremă Farmec. Știam de ea pentru că și mama o folosea. Creierașul meu de copil s-a gândit că de aceea și această femeie sobră o fi o Femeie cu Farmec. Însă cu timpul am înțeles ce a vrut să spună mama. În momentul în care a început să vorbească am fost vrăjită de ea. Avea o blândețe în voce ce nu se poate descrie în cuvinte. Preda de plăcere, nu era copil care să nu înțeleagă ceva din clasă, ne încuraja mereu mângâindu-ne pe creștetul capului iar când se supăra pe noi doar ridica dojenitor degetul. Au urmat patru ani minunați.

Anii au trecut, informațiile s-au acumulat și vreau să cred că am devenit mai înțeleaptă. Având imaginea mamei în gând, apoi a doamnei educatoare care mă vrăjea prin jocuri, poezii și cântece, a doamnei învățătoare care în ciuda aparențelor a știut să ne apropie și a altor femei pe care le-am întâlnit în viața mea, am înțeles că fiecare femeie are farmecul ei, unicitatea ei. Dacă unele sunt fermecătoare prin zâmbet, altele au farmec prin modul în care se îmbracă, prin atitudine sau mod de a vorbii.

În fiecare reprezentantă a feminității românești există o ROMÂNCĂ CU FARMEC, trebuie doar să aveți deschidere și dorința de a o descoperi.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlogSpring2013.